Un peisaj Lugubru

N-am motive pentru care sa nu fiu. Dar nu sunt, totusi. Unde sunt? Ascult un vals ametitor al norilor grei, mult deasupra mea. Am de-a face cu doua maini goale si un peisaj lugubru. O inima cu jumatate de suflet. Imprastii cioburile pe pamantul umed si tresar. Si doare, pana cand eu devin lugubra, iar peisajul se transforma-n vid. Cad stropi de ploaie stravezii si vidul isi formeaza oglinda. Si cine sunt? Ratacitoare in negru absolut. Fara sursa de lumina, imi vad expresia fetei in oglinda. Si cine sunt? Doi ochi mari, prin care lumea-mi e straina. Doua buze, prin care cuvintele nu mai ies. Zac inauntru, parca inghitite, parca sugrumate, parca suprimate. As vrea sa urlu cu ele, dar nu mai sunt. Zero, dar aud ploaia. Incerc sa-ti ascult cuvintele, dar ploaia e prea multa si nu te-aud. Opreste-o. Te rog. Si vad apoi vidul ce ma inconjoara. Si nu ma intreb de ce. Ma intreb doar, unde esti. Si stii ce mai aud? Liniste. Aud linistea si ma inspaimanta.

Un peisaj lugubru