Randuri de Lacrimi

Am o intrebare pentru tine. Tu plangi la carti? Pentru ca eu cu siguranta fac asta. Si nu e de mirare avand in vedere ca, cuvintele sunt cele mai periculoase arme ale omenirii. Mai ales cand armele astea sunt folosite de autorii priceputi si fara inima. Cam rar plang la prima carte dintr-o trilogie sau serie si chiar niciodata la standalones. Au existat cateva exceptii dar in rest trebuie sa citesc mai mult ca sa imi pese de atat de mult de personaje. Exemplu, acum doi ani am facut maraton cu seria Academia Vampirilor de Richelle Mead. Le-am citit una dupa alta, intr-o saptamana, asa ca nu prea mai stiam ce e realitate la sfarsit. S-ar putea sa se fi strecurat cateva lacrimi si la alte volume, dar imi amintesc cu claritate doar de...


Atingerea Umbrei (faza cu Mason) si Sacrificiul Final (faza de pe la sfarsit cu Tasha si Rose). O carte mai recenta a fost Clockwork Princess de Cassandra Clare (all the feels), iar asta a fost un specimen ciudat pentru ca am plans de la inceput pana la sfarsit. Serios, inca de la primul capitol. Stiam ca trebuie sa se intampla ceva si de fiecare data cand ma gandeam ca trebuie sa se intample acel ceva imi dadeau lacrimile. In plus era ultima carte din trilogia mea favorita, asa ca nu ma judecati! Au fost multe altele. La jumatatea drumului spre mormant de Jeanine Frost, la un volum din Vampirii din Morganville de Rachel Caine, etc. Ce pot sa spun, am inima de gheata. Astept sa vad raspunsul la intrebare de la tine plus exemple!
SHARE

Stefan Valin

  • Image
  • Image
  • Image
  • Image
  • Image
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu