Povestea unei Iluzii

Era el si nimeni altcineva. Era un drum presarat cu amintiri si cu clipe frumoase. Nu ii era jena sa le calce in picioare, mergea agale, nepasator si-si sapa suflet gol. Avea chipul negricios, era frustrat si atat de nervos incat ar fi ucis acea iluzie ce-i bantuia viata. Se lasau norii, frigul si durerea. Se asezau vocile lupilor de-a lungul padurii si parca plangeau durerea lui. In surdina noptii vocile sopteau ca il doare, ca o vrea inapoi, dar orgoliul era mai mare decat oceanul. Avea in fiecare gand mirosul parfumului ei, si in fiecare clipire, caldura imbratisarilor care sapau adanc in rana lui si-l faceau in fiecare moment sa regrete ca a cunoscut-o. Erau momente in care pur si simplu simtea ca nu are suflet, ca i l-a luat in acea noapte cand i-a marturisit ca totul s-a terminat. Nu a spus nimic atunci, a tacut si nu a reactionat. Nu realiza, nu stia ca totul seca in fiecare secunda, ca raul din sufletul lui ramanea fara apa, fara suflare. Intepenit de inconstienta ce -l stapanise, fiecare gand era indreptat spre nicaieri, spre negrul urii care-si facea cuib pana si-n fiecare vena si fiecare colt al corpului sau. Pierduse piatra de la colierul sau, il avea atarnat de gat si nu a stiut sa aiba grija de ea, a lasat-o sa plece in bratele alcuiva... Secunde, minute, zile, luni, ani, o vesnicie parca trecura de cand el nu a mai vazut chipul ce i-a luminat viata pentru un timp. Inca simtea durerea pierderii si mereu credea ca ea este iluzia ce l-a rastignit... Tot ce stie e ca acum, dupa ce s-a ascuns, a pierdut-o pentru totdeauna.
SHARE

Stefan Valin

  • Image
  • Image
  • Image
  • Image
  • Image
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu