Trezirea

Azi mergeam pe strada si ma gândeam despre ce vorbim noi oamenii când ne întâlnim, întrebarea de baza este: "Si ce ai mai facut" dupa care vine raspunsul "aha", eventual cu o completare de genul "si eu am patit asa ceva..." si apoi..."si ce ai de gând sa faci de acum încolo...". Între timp, stii ce se întâmpla? Hmmm... Ia ghici? Momentul prezent e undeva în alta parte, se scurge pe undeva pe sub masa, se duce în alta parte, eventual te priveste în ochi si îti da niste pumni, iar tu doar te scarpini, crezând ca ti-a intrat ceva în ochi, iar el, momentul prezent tot îti da semne: "Alooo, sunt aici! Ma vezi, ma auzi?", iar tu continui foarte entuziasmat sa povestesti ce ai facut lunea trecuta, sâmbata de acu 20 de ani si ce ai de gând sa faci! Nu exista asa ceva! Gata! Nu-i! A plecat! Gata, pa!

Desi , am descoperit mecanismele propriei mele minti , ma "încâlcesc" si eu în jocurile ei, dar, uneori ma trezesc destul de brusc si sunt fortata sa ma ancorez în prezent, pentru ca altfel as fi proiectata prin alte parti, cum adesea îmi placea sa evadez... în trecut sau în viitor. Asa ca... eu îmi propun si mie si tie, când ne vedem, daca tot vrem sa povestim despre ce am facut sau vom face, sa facem acest lucru rapid si apoi sa ne ancoram în Prezent! Imediat! Primul lucru este sa taci si sa asculti ce este în jur, acum si aici, sa privesti... Doar sa privesti! Fara sa vorbesti în mintea ta! Fara sa judeci! Sa privesti cerul, în imensitatea lui, sa faci ce vrei, sa-ti opresti fluxul gândirii si sa lasi inima sa te ghideze... Macar o data pe zi, pe ora, pe minut... Macar odata sa te trezesti! Apoi e alegerea ta, daca ramâi aici sau te întorci acolo...